Măşti de faţă antirid care fac minuni

Măşti de faţă antirid care fac minuni
Măştile de faţă antirid, pregatite chiar de tine, fac minuni în privinţa tenului tău. După vârsta de 25 de ani, când primele riduri de expresie devin sesizabile, fiecare femeie începe să aibă o uşoară teamă de îmbătrânire şi devine mai preocupată să descopere tratamente care să-i întreţină tinereţea.

Deşi magazinele abundă în creme scumpe şi foarte scumpe, nu întotdeauna acestea au rezultatele promise şi aşteptate. Poate este vorba de compatibilitatea cu propriul ten, poate că este vorba chiar de calitate, însă uneori aceste produse extrem de scumpe te lasă cu buzunarul gol, cu un gust amar şi cu aceleaşi riduri.

Deşi nu reprezintă o soluţie la fel de comodă, tratamentele naturiste constituie o alternativă foarte eficientă pentru produsele antirid din comerţ, adeseori cu rezultate remarcabile. Când începi însă un tratament trebuie să ştii că este de lungă durată, necesită răbdare şi perseverenţă. Însă eforturile investite merită cu prisosinţă. Iată in continuare câteva reţete pentru unele dintre cele mai apreciate tratamente naturiste antirid.

Ulei de măsline, portocală şi brânză de vaci

Amestecă într-un castronel o lingură de ulei de măsline, o lingură de suc de portocale şi două linguri de brânză de vaci zdrobită, până obţii o pastă. Aplică masca obţinută pe faţă, gât şi decolteu, după ce ţi-ai curăţat tenul în prealabil şi las-o să acţioneze 30 de minute. La final clăteşte cu apă călduţă.

Caise, banane şi pepene galben, aport de vitamine şi efect antirid

Una dintre cele mai simple forme de tratament pentru orice tip de ten este aplicarea fructelor zdrobite direct pe faţă. Pentru tenul deshidratat, ridat sau cu tendinţe de ridare, cele mai bune fructe sunt caisele, bananele sau pepenele galben. Poţi să prepari o mască din miezul acestor fructe sau poţi pur şi simplu să-ţi ştergi faţa cu o bucată de pepene sau caisă.

Morcovul, cel mai bun prieten al măştilor antirid

Morcovul nu trebuie să-ţi lipsească niciodată din frigider. Foarte bogat în vitamina A, considerată vitamina pielii, morcovul vitaminizează, hrăneşte şi catifelează pielea. Dă un morcov pe răzătoare şi aplică direct pe faţă, acoperind cu tifon şi lasă-l să acţioneze timp de 20 de minute. Poţi de asemenea să-ţi ştergi faţa cu suc de morcovi, în fiecare dimineaţă şi seara.

Spanacul, aport de vitamine, cu efect astringent şi antirid

Şi sucul de spanac este un produs antirid remarcabil, cu care poţi să tamponezi direct ridurile sau să masezi întreaga faţă.

Măslinele şi cătina ăn masajul antirid

Uleiul de măsline şi uleiul de cătina sunt excelente pentru masajul antirid al feţei şi zonei mai sensibile a ochilor.

Mierea, aliata tenului în lupta cu ridurile

Mierea, atât de dulce la gust dar şi cu tenul tău, poate fi folosită ca atare, însă cel mai bine este să o combini cu fructe zdrobite, vitamina A, argilă sau ulei.

Grâul, gălbenuşul şi lăptişorul de matcă- hidratare şi efect puternic antirid

Amestecă un gălbenuş de ou cu două linguri de germeni de grâu pentru a obţine o mască hidratantă, care netezeşte tenul, estompând ridurile fine. Pentru un efect antirid şi mai puternic, gălbenuşul de ou se combină cu lăptişor de matcă, un produs apicol remarcabil.

Avocado- efect cicatrizant, revitalizant şi nutritiv în combaterea ridurilor

Nu uita nici de avocado, un fruct cu efecte nutritive, cicatrizante şi revitalizante recunsocute. Zdrobeşte pulpa unui fruct şi amestec-o cu cu 3-4 linguri de argilă. Masca se aplică pe ten şi se menţine 20-30 de minute, apoi se clăteşte cu apă călduţă sau infuzie (de muşeţel, tei, urzică etc.).

Nu uita ! Înainte de a aplica orice mască pentru ten, demachiază-te şi curăţă foarte bine tenul. Este recomandabil sa faci şi o baie de abur pentru a favoriza absorbţia substanţelor nutritive din masca pe care intenţionezi să o aplici.

Leave a Reply